Archive for the 'news' Category

totul va fi bine. si rau. in egala masura

Programele de ştiri ale posturilor de televiziune şi de radio vor trebui să conţină, în pondere egală, ştiri cu teme pozitive şi, respectiv negative, potrivit unei iniţiative adoptate, miercuri, de senatori. 

Senatul a adoptat, în acest sens, cu unanimitate de voturi, o propunere legislativă care îi are drept iniţiatori pe senatorul PRM Gheorghe Funar şi deputatul PNL Ioan Ghişe, proiect care vizează modificarea şi completarea Legii audiovizualului 504/2002. 

Conform motivării iniţiatorilor, scopul acestei propuneri este “de a îmbunătăţi climatul general şi de a oferi şansa publicului să aibă percepţii echilibrate asupra vieţii cotidiene, atât din punct de vedere psihic, cât şi emoţional”. (mediafax)

NO to Europe!

jurnalul national, favorit la sectorul 4

cristian popescu piedone candideaza la primaria sectorului 4 din partea partidului conservator. si, aparent, din partea ziarului jurnalul national.

fiind in campanie, dan constantin, unul dintre redactorii-sefi ai ziarului, il ataca pe contracandidatul  lui piedone in turul doi - pedelistul radu silaghi. nu e un text jurnalistic, mai degraba un calup publicitar (anti-silaghi) inserat intr-un editorial. cei care il cunosc pe dan constantin nici nu se asteapta la altceva.

partea amuzanta e ca, in paralel, un alt redactor-sef al aceluiasi ziar, pune sub semnul intrebarii echidistanta jurnalistilor de la alte publicatii. in felul lui abject. singurul in care poate sa se exprime.

intrebari: de unde au aparut acesti oameni? cum au ajuns ei ceea ce sunt acum? ce a fost gresit in viata lor? si, mai grav, de ce au atat de multi admiratori?

ce merita romanii (potrivit guvernului)

se da un raport al comisiei europene privind calitatea apei in care inoata turistii ce ajung pe litoralul romanesc. acesta spune ca doar vreo 30% dintre ‘locurile de scaldat’ de la marea neagra romaneasca ating standardele europene.

de retinut ca raportul este realizat pe baza unor teste care depisteaza prezenta in apa a bacteriilor fecale, a reziduurilor petroliere, a salmonellei si a altor chestii la fel de dragute. ce raspunde guvernul romaniei? iata:

Străinii pun mai mult preţ pe astfel de rapoarte, iar noi ne adresăm celor din ţară“ (Lucia Morariu, secretar de stat în cadrul Ministerului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Turism, Comerţ şi Profesii Liberale - pentru evenimentul zilei)

ceea ce ne conduce spre o inevitabila concluzie: potrivit guvernului tariceanu, romanii merita fix un rahat. in apa in care se zbenguie veseli.

vacanta placuta!

sub asediu

tara da in clocot. pentru ca un ziar face misto de cersetorii plecati din romania, un spot ii confunda pe romani cu bulgarii, un altul ironizeaza binecunoscutul obicei al TUTUROR fotbalistilor de a simula in careu, iar boloni, ce tupeu, ne spune ca nu avem curaj. natiunea e iarasi infuriata, ziarele striga ca EUROPA (toata europa maica) isi bate joc de noi, iar politicienii arata cu degetul spre “campaniile defaimatoare” si se intreaba pe bloguri: ce e de facut?

pai ma gandeam ca mai intai am putea sa ne uitam bine in oglinda, inainte de a ne pune intrebarea: e mai important cum ne vad altii sau cum suntem noi de fapt? apoi, ma mai gandeam ca am putea sa facem eforturi pentru a scapa de complexul asta national de inferioritate. la final, am putea sa realizam ca NU, europa si europenii nu ne urasc, iar noi putem sa fim tot ceea ce ne dorim sa fim. si inca ceva in plus.   

and the winner is

putina paranoia

daca imi permiteti, o sa vad partea goala a paharului.

atmosfera militarizata de la mars e apasatoare. coloane de masini, cai, un elicopter pe deasupra capetelor. cand am ajuns la final si m-am uitat in spate am vazut un zid de masini albastre cu girofaruri. toata demonstratia asta de forte e necesara, ok, dar ma infioara.

Citeşte mai departe »

meciul serii cu basescu

1. ar fi multe de spus despre noua emisiune electorala de la realitatea tv - meciul serii. dar cred ca un singur cuvant o caracterizeaza indeajuns: sinistra. daca nici asta nu aduce audienta eu zic sa-l tavaleasca pe tatulici prin fulgi si sa-l aduca in arena sa ne danseze.

2. basescu nu mai are prea multe lucruri interesante de spus. vechea tactica, aceleasi atacuri, dar mai obosite. are nevoie de o alta tema sau mai degraba de o alta abordare, altfel va continua sa scada in sondaje. de observat ca adrian nastase a aparut la realitatea tv in aceeasi seara, in deschiderea marelui meci cu basescu. trebuie sa fie frustrant jocul in liga celor mici.

realitatea-catavencu-elounda

in trustul realitatea-catavencu nu ajung numai vedete, ci si oameni mai putin cunoscuti. buni ziaristi care se pierd prin maruntaiele companiei mamut. ma intreb la ce bun. jurnalele realitatea, spre exemplu, sunt aproape de neurmarit, aseara am crezut ca ma uit la pro tv.

altfel, aud (din doua surse, dar fara confirmare oficiala) ca in jur de 100 de persoane selectionate din intreg trustul vor merge intr-un team building la elounda - creta. ma intreb, oare n-o fi fost mai simplu sa aduca elounda la bucuresti?

alo, pamantul?

really, ultimul loc in care doream sa aprofundez viata personala a necunoscutilor care converseaza la mobil era fix coltisorul de avion in care ma ingramadesc cu genunchii la gura in cele cateva ore pana la destinatie. din fericire, costurile vor fi prohibitive iar companiile aeriene nu se grabesc sa ridice receptorul asa de repede.

Pagina Următoare »