Monthly Archives: November 2010

Pipera

Am luat azi nişte mandarine. Sau minole, nici eu nu mai ştiu ce sunt, în orice caz, trăsătura lor distinctivă e că vin în lăzi împreună cu frunzele, o fi chestie de estetică. Sunt dulci şi parfumate, n-am dat niciodată greş cu ele şi iarna iau în medie un kilogram pe zi.

Am luat azi nişte citrice, să zicem, din Pipera, veneam de la birou şi am oprit la un chioşc de lemn abia apărut vizavi de  staţia de metrou, un pic bizar pe strada aia străjuită de clădiri de birouri. Domnul care vindea, un mare vorbăreţ, eu, un om care nu se grăbeşte să intre în discuţii pe stradă. N-am apucat să plătesc fructele, că îmi povestea deja de băiatul lui. Câteva minute mai târziu, stăteam cu punga în mână ascultând încă, incapabil să găsesc o pauză în care să o şterg – problema e că fiul lui nu se grăbeşte să aibă un copil şi că ei, părinţii, îl presează şi…

Ascultam, scoteam aburi pe gură gânditor şi cugetam că e incredibil că stau şi ascult toate chestiile alea şi că e incredibil că un om care vinde minole în Pipera se apucă să îmi istorisească povestea vieţii lui. Sau a fiului lui. Şi că mă enervez de fiecare dată când aud că mama relatează prietenelor ei detalii din viata mea. În spatele gheretei de lemn, dintr-un difuzor, cântau nişte colinde americane, ceva cu Crăciunul, iar pe stradă, în plină oră de vârf, treceau maşini în toate direcţiile, lumea se bulucea la metrou în aerul îngheţat. Şi într-un fel mă simţeam bine. Vreau să spun că mă simţeam literalmente mai bine – parasinusul pe care îl înghiţisem cu o oră mai devreme îşi făcea deja efectul, răceala mă lăsa, eu mergeam spre casă, diseară Caribou, mâine zi liberă, colindele cântau la difuzor. Am prins momentul, am salutat şi am plecat, “ea e soţia mea”, îmi zice domnul chiar înainte de a ne despărţi, arătând spre femeia care tocmai intra în gheretă, “imi pare bine”, i-am spus eu şi am coborât în nebunia de pe stradă, m-am strecurat printre maşinile care se aruncau isteric în toate direcţiile  şi am intrat în staţia de metrou.


O știre cosmică sau de ce ar invidia Orson Welles presa românească

O ştire a apărut luni pe undeva pe un site de ştiri din România despre o conferinţă de presă pe care NASA o pregătea pentru a explica descoperirea unui obiect excepţional în spaţiul cosmic. Destul de repede, anunţul postat pe siteul Agenţiei a apărut peste tot în .ro. S-a speculat că NASA face rar astfel de conferinţe “neaşteptate”, deci trebuie să fie ceva spectaculos. Această speculaţie se baza în principal pe comentariul lăsat de un forumist pe unul dintre site-urile de ştiri. Editorii au închis totuşi ochii pe jumătate şi au visat comete, asteroizi îndreptându-se cu viteză de croazieră spre Pământ şi nave-mamă pregătindu-se să aterizeze pe peluza Casei Albe. Continue reading


Bruxelles, măslini, pisici

Fost la Bruxelles, mi-am cumpărat două borcănele cu bomboane din miere, e un magazin lângă Grand Place. Am avut toată viaţa probleme cu gâtul și se pare că am rămas traumatizat, am nevoie de sprijin psihologic şi de aspirine efervescente în fiecare geantă. Aştept un mail de la o editură. Le-am scris să-i întreb când intenţionează să traducă şi prima parte din trilogia progresorilor, A&B Strugaţki. N-a venit încă răspuns. Chitarei îi lipseşte o coardă, s-a rupt acum vreo jumătate de an. Pe de o parte nu-i nicio problemă: nu ştiu să cânt. Pe de altă parte îmi pare rău: îmi place să zdrăngăn la ea când şi când.  Am cumpărat un măslin. În iulie, în primele zile de caniculă, din grădina de beton a unui bricostore. S-a lungit între timp, iar în curând trebuie să-l bag în casă şi nu prea ştiu unde. Mănâncă motanul măslin oare?


Pesedişti care urăsc femeile

“Bărbaţi care urăsc femeile” nu e doar o carte scrisă de Stieg Larsson. Citiţi rechizitoriul cazului în care sunt implicaţi vicepreşedintele PSD, Robert Negoiţă, Tineretul Social Democrat (titlul de miss TSD a fost acordat unei fete care a acceptat să se prostitueze), oameni de la TVR2 şi Fashion TV. Îi vedem la lucru pe abuzatorii perfecţi. Cei care îşi fac victimele să îşi dorească agresiunea şi pe cei de pe margine să spună: ei şi ce, sunt doar nişte prostituate. Ar trebui să fie un mega-scandal, cu implicaţii internaţionale – multe istorii descrise în rechizitoriu au loc în Austria. Nu ştiu dacă va primi atenţia asta.

Nu pot să nu-mi aduc aminte de o întrebare pe care o adresam în urmă cu doi ani pe blogul ăsta unor europarlamentare PSD. Încercam să le provoc o reacţie la comentariile misogine ale liderilor PSD făcute – ce coincidenţă – la un concurs de miss organizat de partid. Evident, nu a existat vreo reacţie clară. Nu mă aştept nici acum la aşa ceva.


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.