jurnalism sub asediu

ziarele romanesti se confrunta cu o dubla criza. una (simtita de ani buni) a presei (de calitate) care pierde tot mai mult din audienta. cealalta, nou venita criza economica. scaderea dramatica a veniturilor din publicitate a dus deja la „reorganizari” ale redactiilor, ultima la EvZ. urmeaza romania libera, chiar daca tiberiu lovin refuza sa scrie despre asta pe blogul sau.

de la adapostul mormanului de carti cu care arunca in cititori, editorii de la adevarul, fosti angajati ai EvZ, jubileaza pe prima pagina a ziarului. se pare ca nu au inteles nimic.

cine pierde in vremuri de criza? pai pierd oamenii afectati de restructurari. asta in primul rand. in al doilea rand (si cu un impact mult mai amplu), pierde calitatea actului jurnalistic. prin urmare, pierd si cititorii. si daca presa este cainele de paza al democratiei (si inca mai este), atunci pierde si democratia. iar reducerea dramatica a numarului de jurnalisti intr-o redactie, continua teama de noi restructurari, presiunile economice care indeamna la compromisuri editoriale pentru multumirea clientilor (privati sau publici) de publicitate, coborarea standardelor pentru atragerea cititorilor – toate, probleme valabile pentru intreaga presa romaneasca – nu pot duce decat spre acest deznodamant.

PNL, partidul anti-basescu

1. ma asteptam ca acest congres sa reafirme ‘valorile liberale’ ale partidului. era un bun moment pentru asa ceva, atat de multi de indoiesc de ele. singurul lucru clar pe care l-am auzit a fost ca ‘trebuie sa-l invingem pe basescu’, augh, augh, augh! in jurul acestei batalii pare a fi concentrata intreaga doctrina a PNL.

crin antonescu presedinte

sa inteleg, din promovarea excesiva a congresului PNL la televizor, ca domnul crin antonescu este sustinut pentru presedintia romaniei de toti domnii moguli?

dolanescu, mai tare decat basescu & boc

conferinta de presa a presedintelui traian basescu si a premierului emil boc de la bruxelles a fost subminata azi de stirea privind decesul cantaretului de muzica populara. criza, miliarde de euro de la BEI, imprumuturi pentru ford si renault, nabucco, strategia UE impotriva recesiunii – treburi importante pentru natiune, au asteptat cuminti ca televiziunile sa le acorde atentie. inca o dovada ca elitele UE nu reusesc sa coboare din turnul lor de fildes pentru a afla care sunt problemele adevarate ale omului obisnuit.

mai multe

mancarea pentru pisici hill’s science plan are in compozitie derivate din carne. abia am aflat, pentru ca nu am mai luat pana acum. la revedere, hill’s.
ce ai fi facut daca nu ti-ar fi fost teama, suna o leapsa. as fi parasit de mult actualul job. bonus: as fi incercat ciclismul de performanta.
am iesit undeva in ultima parte a clasamentului la bloguri politice la roblogfest. adevarul e ca numai politic nu mai e in ultima vreme blogul asta. fair enough.
m-am bucurat ca blogul tudorinei a fost printre premianti.
s-a terminat razboiul lui foyle, lucru care ne-a intristat teribil duminica seara. poate ca.

piata sudului

azi pe inserat am vazut o femeie cu un copil in brate alunecand intr-o groapa (nu foarte mare) camuflata de noroi si apa, la piata sudului langa big. nu e simplu. spatiul pietonal este redus in zona, lumea se ingramadeste zilnic spre metrou sau mai stiu eu unde printre masinile parcate pe trotuar, vanzatori ambulanti, ghivece supradimensionate cu flori, gropi la tot pasul. piata agro-alimentara si bazarul de haine se revarsa constant pe trotuare, cu recorduri la sarbatorile religioase importante si toamna, la vremea muraturilor. municipalitatea acestui oras nu suporta spatiile libere, cum prinde cativa metri de teren planteaza ceva pe el: o bancuta, un ghiveci, o statuie, o parcare, orice numai sa ocupe locul.

fara nicio legatura, cardiff, vedere spre golf. cu colegul sergiy.

L’arte dei Rumori

l’arte dei rumori e un manifest lansat in martie 1913 de un domn italian pe nume luigi russolo. in el, russolo argumenta ca urechea omeneasca s-a adaptat deja bine mersi la zgomotele specifice peisajului urban. si ca, aparitia acestei noi categorii de zgomote trebuie sa se reflecte si in muzica – in instrumentatie si compozitie. mai ales pentru ca orchestra clasica (din anul 1913) emite doar o varietate limitata de nuante sonore. in scopul asta, dupa un an, italianul si asistentul lui au tinut si un concert la milano.

luigi russolo si masina de zgomote. garage-electronica in anul 1914

aproape o suta de ani mai tarziu, inca mai reflectam la adevarul spuselor lui russolo:

gazetarie in tennessee

am urmarit cu gura cascata delirul din presa. care va sa zica, toata lumea se razboieste in nestire cu toata lumea. urat, miseleste chiar. daca la comentariul de dimineata mai merge o metafora, ceva, la ala de seara apelezi direct la jigniri. unii s-au implicat asa, mai lejer, cu o mana la spate, ca t. morar, in vreme ce altii au dat abitir si din maini si din picioare. precum ciutacu, bietul, care trebuia sa raspunda la doi indivizi odata. pe unii dusmani era nevoit sa ii expedieze in p.s.-uri.

povestea asta mi-a adus aminte de un short story al lui mark twain.

ecaterina andronescu nu crede in globalizare (si nici in leonard orban)

aud ca ministrul educatiei vrea sa reduca numarul de ore in care se preda o limba straina in liceu. sunt prea multe, iar liceenii prea putini sa le mai faca fata. asta trebuie sa fie o actiune deliberata de limitare a posibilitatilor elevilor. in viata. daca nici acum nu te-ai prins ca e nevoie de educatie si, da, de abilitatea de a vorbi limbi straine, atunci sunt putine sanse sa te mai prinzi de altceva. de-asta se hlizeau toti politicienii cand vorbeau despre multilingvismul lui leonard orban.

aki kaurismaki/vremuri de restriste

ar fi potrivite pentru vremurile astea de recesiune filmele cenusii-cu-o-urma-de-culoare ale lui aki kaurismaki, finlandez, categorisit drept minimalist. domnul kaurismaki a facut vreo 20 de filme si impreuna cu fratele sau, mika, a tinut industria cinematografica a finlandei in picioare in anii ’80-’90. acum ii e mai bine. industriei. am auzit de numele kaurismaki multumita lui mika, care a facut o comedioara draguta (cam asa cum imi inchipui eu ca ar fi soarele la helsinki vara) si a trimis-o la festivalul de film finlandez, ce a avut loc la bucuresti pe la sfarsitul anilor ’90, si unde am fost cu N., care e acum la berlin. inteleg ca mika vine la viitorul tiff pentru o mini-restrospectiva finlandeza.

revenind la aki, eu am vazut trei filme, numele lor in engleza – ariel, drifting clouds, the man without a past, doua dintre ele fac parte din trilogia finlandeza a lui kaurismaki, o finlanda in recesiune, cand oamenii raman fara locuri de munca, traiesc in containere de metal in port sau, in cel mai bun caz, au rate prea multe de platit, beau in exces si se cauta cu o disperare tacuta unul pe celalalt.

ariel. iti spun ca vom fi impreuna pana la sfarsitul vietii