motanul a iesit din dulap si a venit tupilat pana sub masuta acoperita de ambalaje de biscuiti cu ciocolata, borcane de miere, cani de cafea si coji de portocala. sta acolo, clipeste nervos si tresare de fiecare data cand o petarda izbucneste afara. motanul tolereaza multe, dar nu si pocnetul absurd al petardelor. de sub masa incearca sa ajunga sub canapea, dar locul strategic este ocupat. pe sub poalele canapelei, pe care le ridic cu mana, zaresc mustatile lungi ale pisicii. ne uitam unul la celalalt cateva secunde. eu, cu gatul indoit si capul intors, gafaind incetisor. pisica, cu pupilele marite, miscand din urechea dreapta. sau stanga, e greu sa-ti dai seama din pozitia pe care o am.
soarele de 2 si 47 de minute strabate geamul inchis cu grija, trece prin bradutul verde-rosu ca prin nimic, atinge servanta alba, fotoliul de langa ea si se opreste pe dulapul negru cu nuante rosiatice, punctat de ghearele motanului care incearca in van sa deschida usa. in urma, culorile se dizolva cate putin si se amesteca toate, in mijlocul camerei, cu fumul care iese din bong.
e o explozie controlata de lumina galbuie.
am putea sa producem destula energie pentru intreg berceniul numai din razele ce intra acum, in momentul asta, pe geam.
din pacate, nu avem timp.
