va e teama?
10 metropole importante din lume (printre care new york, roma, paris, londra, cairo, beijing) si un studiu care arata ca 90% dintre locuitorii acestor orase traverseaza zilnic o stare de anxietate. 10% dintre ei sunt practic coplesiti de temeri de tot felul, de la crime la terorism, boli necunoscute, catastrofe naturale, crize economice, sau toate astea la un loc. locuitorii romei stau cel mai rau (iar dreapta politica a profitat de asta in alegeri). londonezii se simt mai bine iar chinezii si egiptenii sunt chiar optimisti.
ma intreb cum se simt romanii. eu unul, nu foarte bine.
azi am rezistat eroic impulsului de a ma intoarce acasa, pe tot drumul spre birou m-am tot framantat intrebandu-ma daca am incuiat dracului usa aia de la apartament. acum vreo doua veri, intrebarea obsedanta a diminetii era: am uitat oare fierul in priza? perspectiva jafului a venit (nu stiu cum si cand) si s-a asezat incetisor langa cea a inundatiei, a incendiului, a saltului pisicilor pe geamul deschis. faptul ca fratele meu m-a sunat imediat dupa ce am ignorat apelul maica-mii, m-a inspaimantat brusc. “s-a intamplat ceva?”. nu. era doar o coincidenta. in seara asta o sa ignor si stirile de seara (cum am tot facut-o in ultimele luni) si dramele cu crime si politisti. o intrebare paranoica: mai e careva dintre voi bantuit de gandul ca ar putea fi urmarit/inregistrat/filmat de oameni rauvoitori?
8 comments so far
Leave a reply
“va e teama?”
da. candva faceam plimbari lungi prin bucuresti, din zetari pana in chibrit si din bobocica pana-n gorjului. nu mai fac, mi-e frica de caini.
de la o vreme – jumatate de an? – (de cand am fost jefuit de trei tipi pe o alee intunecata, fix in fata blocului meu din berceni) mi-e frica de jaf. cum da seara, singurul mijloc de transport cu care mai merg acasa e taximetrul.
mi-e frica si de soferi, dar teama asta e deocamdata “light”, trec strada singur de la doi ani si bulevardul de la cinci. teama asta se manifesta printr-o asigurare continua, fie am sau n-am prioritate.
well, asta ar fi noua pentru mine. n-am avut simtit pana acum teama ca as putea fi jefuit pe strada. partea mai proasta e ca stau fix in berceni.
asa aveam si eu impresia, dupa nu-mai-stiu-care post din blog. cred ca de aia am si zis.
De jaf (+bonusuri pt gagici) imi era teama cand traiam in Pantelimon (adica toata viata); in ultimii ani, cand nu mai stateam cu ei, ai mei ma invatasera sa-i sun cand ajungeam acasa; ma linisteam stiind ca daca se intampla ceva, or sa afle repejor.
Cel mai greu cand m-am mutat mai departe a fost sa ma obisnuiesc sa fiu singura, sa nu ma astepte nimeni acasa, sa nu se intrebe nimeni dac-am ajuns bine sau nu. Acum stiu ca nu le-as zice alor mei nimic si imi dau seama ca imi faceam griji mai mult pt ei decat pt mine (cand mergeam cu maica-mea si se uita vreunul mai sui la mine, ma temeam sa nu se lege de mine si ea sa intervina).
Dar frica adevarata imposibil de controlat simt doar cand sunt zgaltaita: cand trece avionul prin turbulente, la vreun cutremur, daca se zguduie podeaua cand urca lifturile (ah, spitalul municipal…) sau daca dorm pe stanga si-mi simt inima in somn si ma trezesc panicata crezand ca-i cutremur
Ce sa faca rauvoitorii cu inregistrarile cu tine?
… iar mie mi-e teama uneori c-am sa ma usuc in casa asta daca nu ies mai des.
@andreea,
in avion sunt oarecum relaxat. ok, ma trec fiorii cand se zgaltaie hurdughia, dar psihic sunt ok pentru ca ma gandesc ca oricum nu as avea ce sa fac.
well, subiectul nu as fi eu. dar dupa cum ziceam, prefer sa cred ca e doar paranoia, chiar daca sunt motive sa ma indoiesc de asta.
mi-ai adus aminte de somn si de faptul ca am constant cosmaruri din care incerc si nu ma pot trezi singur.
@v,
parca a promis oprescu ca pune wireless in parcuri – iti iei laptopul si lucrezi in cismigiu.
pai mai iesi si tu pe-afara
@liviu,
incepuse deja sa devina nelinistitor odata cu crimele alea doua.
Cand merg pe strada si in fata imi apare un grup de macho de cartier,baietii de baieti iesiti la plimbare, prefer sa traversez strada decat sa-i vad impingandu-se unul in altul ca sa cada fix peste mine, apoi sa fiu intrebata eventual cat e ceasul sau “singurica, singurica?” si in cele din urma imbratisata sau surprinsa cu miscari bruste mitocan-style.
La fel atunci cand trebuie sa depasesc un santier in lucru si urechile risca sa-mi fie asaltate de expresii duioase care contin invariabil acele cuvinte care incep cu p si se termina cu a.
Hartuirea stradala e in floare in Bucuresti si nu vad alta scapare decat sa-mi iau masina (moment in care vor aparea alte hartuieli legate de parul blond sau pe motiv de femeie la volan).
nu ies, no way. nu ma despart de desktopul meu urias imbracat in antec si de compaq-ul p920 care-mi indoaie placa la birou. lucruri asezate si certe. afara sunt leones!
(si-apoi, ma-nierviaza ca nu merge fotosopatul pe lcd.)