de revolutie

“reparatiile in garantie sunt excluse daca au fost cauzate de accidentele sau dezastrele sau orice cauze ce nu sunt controlate de canon, inclusiv dar nu limitat la revolte populare sau ventilatie inadecvata”. (din certificatul de garantie canon).

pentru producatorul de electronice, revoltele si ventilatia necorespunzatoare se afla in aceeasi categorie de factori - cea care il scapa de acoperirea cheltuielilor de reparatie. initial, pentru occidentali, revolutia a semanat cu o hecatomba. pentru unii de langa noi, revolutia a insemnat inceputul unei noi cariere. politice. pentru mine, un copil de 11 ani, revolutia in braila a insemnat o insiruire de momente de confuzie, teama si revelatie. amestecate. ca niste tag-uri diferite care se potrivesc la aceeasi insemnare.

am citit la yume, la vlad si la altii si mi-am amintit si eu cateva lucruri. in ordine aleatorie.

CONFUZIA. cine e “tradatorul milea”? mama m-a luat la serviciu pentru ca era ingrijorata iar eu am auzit cuvintele astea la jurnal si m-a frapat violenta lor. intuiam de cateva zile nelinistea dar asta a fost momentul in care am deschis urechile. discutiile celor mari erau ambigue, in cateva ore lucrurile au inceput sa se lamureasca totusi, lumea a prins curaj sa vorbeasca. dupa cateva zile, doamna ranghel si-a aruncat carnetul de membru al pcr in foc. a fost sau n-a fost revolutie in biroul mamei? a doua sau a treia zi, venind spre casa, in agitatia din oras, un camion incarcat cu oameni care strigau pe strazi: “apa e otravita, nu beti apa!”. cine a otravit-o? fara indoiala, trupele CUSLAP. de fapt erau USLA, ca la ‘telefonul fara fir’ au aparut doua litere in plus. de fapt, nu era otravita. nevertheless, domna dabija a facut racitura cu apa minerala, ca sa fie sigura. speriati sau nu, romanii continuau traditiile. ni s-a stricat televizorul (ce moment!), depanatorul vine spre noi in geaca lui de piele neagra, cu servieta diplomat in care tine piesele, il vad pe fereastra cum este inconjurat de vigilenti incruntati. cred ca este terorist, e suspect imbracat. il salveaza vecina de palier aflata intamplator in fata scarii, “e depanatorul nostru, locuieste aici pe strada, calmati-va”. si ea are televizorul stricat. tatal unui coleg din clasa n-a mai avut acelasi noroc. a murit impuscat de o patrula cand se ducea sa cumpere ceva de la colt, n-a raspuns la somatii. frate-miu venit din tabara de la covasna si tatal meu au fost somati de o alta patrula in momentul in care luau bagajele din portbagaj. au ramas nehotarati cu gentile in mana in timp ce soldatii le strigau rastit sa ridice mainile. totul s-a lamurit repede. nu erau teroristi.

TEAMA. pe 24, tata a trebuit sa faca de serviciu peste noapte la birou, undeva in centru. i-am dus niste mancare dupa-amiaza si m-am jucat cu un motan negru care salasluia acolo. acasa, noaptea, o scena interesanta – o masina opreste pe strada din fata blocului, doi oameni coboara si trag cu un pistol cateva trasoare pe cer, imediat, unitatile militare aflate langa noi raspund si cerul se umple de rachete luminoase, e aproape ca ziua, dupa ce inceteaza iesim si ne intrebam ce naiba s-a intamplat. o femeie si un copil au intrat in scara sa se adaposteasca, cel mic tremura de spaima si plange. zgomotul de impuscaturi a devenit ceva obisnuit, doar ca nu suna ca in filme, seamana cu pistoalele cu capse. scene absurde. in fata noastra e un parculet cu leagane. dincolo de parc e un bloc. in fata blocului, cinci soldati trag spre etajul patru unde se afla, se pare, un terorist. nu stiu daca le raspunde cineva la tiruri, dar toata lumea sta si priveste. mai tarziu sunt pe la albina si oameni precipitati striga tot felul de indemnuri, cristi ma lamureste: “orasul braila e inconjurat de teroristi si toata lumea e chemata la lupta”. aha. ati auzit-o pe aia cu “in fiecare casa, cate un mort pe masa”? se pare ca tot teroristii au promis-o brailenilor. ma infiora amenintarea aia, faptul ca era in versuri o facea sa sune si mai ciudat. revelionul ne-a gasit linistiti, cu cateva rude in vizita, si paziti de un tab parcat in fata blocului. ma simteam mai linistit vazandu-l acolo. prin ianuarie am tresarit violent cand am auzit cateva pocnituri, in fapt, motorul unui trabant. ma saturasem de impuscaturi.

REVELATIA. familia mea nu a fost una viteaza. nu-mi amintesc sa fi ascultat europa libera, doar ca incercam sa o prind odata cu frate-miu. spuneam bancuri cu ceausescu, dar pentru ca era cool, fugeam de la manifestatiile pionieresti pentru ca uram corvoada nu pentru ca luptam impotriva regimului, uram cozile si lipsurile, dar nu eram strivit de ele. in decembrie ’89 s-a risipit o pacla, nu e simplu sa procesezi atatea informatii in doar cateva saptamani, sa vezi o executie la televizor si sa te bucuri fara sa zambesti. la 11 ani. s-a schimbat ceva in mine, ca in noi toti. evident, atunci nu eram revoltat ca nu stiu cine a tras, ca nu stiu cum au murit oamenii, ca nu stiu cine sunt ‘teroristii”. la un moment dat, vroiam ca totul sa se termine. dupa revolutie m-am intors la ocupatiile de copil.