o aeronava a companiei tarom care se pregatea sa decoleze de pe aeroportul otopeni spre sharm el sheikh a lovit o masina aflata pe pista. luat la intrebari in legatura cu incidentul, intaiul responsabil pe transporturi, ludovic orban, a infirmat zovnurile rautacioase lansate de presa si a precizat ca toti cei 120 de pasageri din avion au cazut pe gheata.
acum really, nu era de ajuns ca vazusem prea multe ‘dezastre in aer’? trebuie sa ma mai ingrijoreze si incompetenta celor de pe otopeni?
m-am gandit vreo cateva zile la cartile copilariei dupa ce am primit o leapsa de la teo. o sa enumar doar cateva, las un pic la o parte ‘povestile nemuritoare’, fratii grimm, il las si pe dumas, las si ‘cocosatul’, ‘cei trei grasani’, cu mentiunea ca mi-au placut foarte mult fiecare in parte.
un loc special pastrez pentru ‘aventurile lui habarnam’ si ‘cipi, acest pitic urias’. intotdeauna mi-au placut oraselele din povesti, as fi vrut sa traiesc acolo, in casutele cu forme ciudate, in varful unei stanci, pe malul unui paraias, intr-o padure. mai tarziu au venit casutele hobbitilor si trebuie, pur si simplu trebuie sa imi construiesc o astfel de casa (nu neaparat sub deal) cu o usa rotunda. pana atunci am fost insa pedepsit sa stau in berceni si sa am in fata doar blocuri. identice.
“reparatiile in garantie sunt excluse daca au fost cauzate de accidentele sau dezastrele sau orice cauze ce nu sunt controlate de canon, inclusiv dar nu limitat la revolte populare sau ventilatie inadecvata”. (din certificatul de garantie canon).
pentru producatorul de electronice, revoltele si ventilatia necorespunzatoare se afla in aceeasi categorie de factori – cea care il scapa de acoperirea cheltuielilor de reparatie. initial, pentru occidentali, revolutia a semanat cu o hecatomba. pentru unii de langa noi, revolutia a insemnat inceputul unei noi cariere. politice. pentru mine, un copil de 11 ani, revolutia in braila a insemnat o insiruire de momente de confuzie, teama si revelatie. amestecate. ca niste tag-uri diferite care se potrivesc la aceeasi insemnare.
cea mai sinistra reuniune sarbatoreasca la care am ajuns. in repetate randuri. daca lucrati intr-un birou, trebuie ca o stiti si voi, daca lucrati intr-o multinationala aveti o idee si mai clara.
in fiecare an iti spui ca nu mai mergi data viitoare, in fiecare an mergi totusi. momentul in care ajungi in marea de oameni e cel in care realizezi greseala facuta.
de obicei se organizeaza intr-un club trendy, asta in romania se traduce prin oribil si cu muzica infecta. Continue reading
daca stai in sectorul patru inseamna ca nu esti cel mai fericit bucurestean. in relatie cu activitatea primarilor tai, that is. dupa trei ani si mai bine de mandat, inimaroiu (PNL) nu se poate lauda decat cu placutele cu denumiri de strazi si cu protejarea populatiei de sobolani din piata sudului. dar pazea, un nou candidat se pregateste sa ii ia locul. spre deosebire de inimaroiu, acuzat ca nu face nimic, viceprimarul radu silaghi (PD) chiar face ceva. imi bombardeaza casuta postala cu tot felul de scrisorele.
doar bancile si vodafone imi scriu mai des decat silaghi. am primit invitatii sa merg la vot de referendum si mai tarziu la alegerile europene si la al doilea referendum. am primit tot felul de ’la multi ani’ si ieri, cand ma intorceam acasa, am gasit si o felicitare de craciun. funny thing, tocmai silaghi era cel care il acuza pe inimaroiu ca arunca banii aiurea.
bine, sa nu fim naivi, domnul silaghi nu arunca banii aiurea. el a inceput pur si simplu campania electorala pentru locale. lupta pentru sectorul patru va fi interesanta. PD s-a certat cu PNL, inimaroiu cu liberalii, vom avea multi candidati de marca. la sfarsitul acestui mandat nul, fiecare candidat va da vina pe celalalt si va sublinia cat de multe ar fi facut daca ar fi fost lasat (strategia basescu).
in urma vor ramane doar placutele cu indicatoare de strazi, populatia de sobolani din piata sudului si felicitarile domnului silaghi. la multi ani, dragi locuitori ai sectorului patru!
la piata sudului, in statia lugubra de metrou, intunecata si mai mereu murdara, au inceput de vreo cateva zile sa cante colindele. ho-ho-ho! le aud cand cobor scarile, n-as putea spune ca suna prea bine, difuzoare sunt vechi, sunetul e dogit. e un contrast teribil intre veselia aia care izbucneste din tavan si atmosfera deprimanta de metrou. stiti, oameni sictiriti, mizerie, lumina chioara, reclame enervante. de fapt, muzica nu-i influenteaza cu nimic pe oameni, nu le schimba nicio trasatura. e ca si cum nimeni nu ar auzi nimic. ca intr-o sectie de autisti.
anyway, de sarbatori, metrorex a decis sa ne dea colinde. nu si trenuri. am asteptat 15 minute un metrou si am stat intr-o inghesuiala teribila, asta la ora 12, nu stiu ce-o fi fost in orele de varf.
dar hei, ministrul transporturilor pare ocupat.
de ziua mea mi-am facut cadou un nou blog. hip-hip-ura! el, blogul, e de fapt acelasi, am schimbat doar domeniul. temele abordate vor fi aceleasi ca si pana acum, voi pastra, cel mai probabil, si aceleasi categorii. ma mai gandesc daca schimb tema, sau, intr-un viitor, daca trec pe un domeniu propriu. e si asta o idee.
am adunat o parte din posturile de pe blogul anterior si le-am urcat aici. un fel de arhiva, care ar trebui sa ofere continuitate. imi pare rau ca nu pot introduce un contor trafic.ro. pe de alta parte o fi mai bine asa, mai scap de obsesia clasamentului.
o sa pastrez tranzitia de pe weblog.ro pe wordpress.com pret de cateva posturi. de acum incolo insa, toti care vor sa mai arunce o privire pe ce scrie underhill sunt asteptati aici. la fel de asteptate sunt si sugestiile privind imbunatatirea acestui blog, sfaturi de la blogatarii de pe wordpress, if any. daca aveti timp, schimbati va rog linkuri si orice altceva va mai indreapta spre adresa anterioara.
atat.
